Palpaie cald si in poale albastru
ca panza de alcool pe crinii tristi.
Lumina mioapa-i un dezastru,
adu-ti aminte si tine ochii-nchisi.
Femeia inchisa-n vis coboara pe liane
spre palat de fildes si de margaritare
mi-aduce melci si galbene banane
si-atunci i-o spun cu glasu-mi tare:
„Chilotii tai mototoliti si rosii,
ham pentru grele si vibrante buci
sa bucure nespus toti prostii
ciupind necoaptele naluci…
Caci te astept. Primesc si sanii ce-mi aduci,
cuvantu-ti adormit, culorile-ti mai dulci…
Caci te astept in liniste langa fecioare
pe cerul sfant ca mirul cu mult soare.
Si ploaia de mi-e ploaie-mi da avant
sa mai privesc femei cu bucile in vant.
Am sa platesc cu noua ruble
cerandu-ti apa si votci duble.
Si-acolo in umbritul colt de zare
sta gandu-mi stapanit de soare,
un fraged gand cretin si-un vag plictis
plutesc tacut in ceata de cannabis.”
Si-n calmul zenit incremenit
acum iti pare din lacrima raiului
purtand mantuitul azur infinit,
cum paseste adanc aurul graiului.
Palpaie cald si in poale albastru
ca panza de alcool pe crinii tristi.
Lumina mioapa-i un dezastru,
adu-ti aminte si tine ochii-nchisi.
Monday, January 11, 2010
Saturday, January 9, 2010
Fantasmagorica dimineata de luni
Inca in recuperare dupa cele 3 revelioane si schimbare de fus orar, ma trezesc tarziu...am o revelatie sa lucrez de acasa, aprind laptopul, ma conectez, dar zic totusi sa dau pe la birou...imi ia o ora sa ies din casa, dar nu-i nimic, imi zic. Cand intr-un final ies, se ia o vecina de mine - ma pandeste mereu si ii sunt tare draga – ca nu i-am dat nush ce index pt nush ce factura samd. La metrou imi dau seama ca nu am abonament, coada 40 minute...nervii rezista, noroc ca aveam o carte cu mine.
Cum de mai bine de o saptamana caut Tardyferon fol...am zis sa incerc si la Help Net in Pipera – I’m lovin’ it – cu mare grija sa nu cad pe poleiul in care ma oglindeam eu si turma rasarita care merge zilnic spre HP. Surpriza nu aveau...o rog sa imi spuna daca are macar Tardyferon si acidul folic sa il iau separat...nu.. aveau doar Maltofer + acid folic...”Nu cred ca au aceeasi concentratie” ii spun si cred ca stia si ea...”Sunteti insarcinata?” ...ha?? :O cu sf duh, cu cine? imi spun in gand, raspund nu, ii multumesc si plec...si cum imi indesam portofelul in geanta si blagosloveam de ce sa crezi ca unicul motiv pt care iei pastile de genul ar fi asta si in fond ce conta...ai sau n-ai?...vuuum...contact cu poleiul ...nu, nu cred ca am cazut, nu se poate sa fie cer ce vad...ma ridica 2 maini...si aud replica „Tot secretul e...coapse stranse!”....(secretul la ce intrebare, you perv?) ar fi secretul cam la orice, ma gandeam, dar cu voce tare nu am putut spune senina si cretina ca o floare intrebatoare decat: „Aah, da?” am mers f incet ca nu imi doream sa il insotesc pe mister „mergi pe burta ca e apa mica” si ajung intr-un final la birou. Ma plang de durerea de dos pe care nu o mai experimentasem de la primele mele intalniri cu snowbordul si aud: „aaa ai cazut? te mariti anul asta” :)) oooh doamne...atat de bun va fi anul asta?...
La ora pranzului...2-3 ca doar e multinationala, cum nu aveam timp sa iau un pranz like normal people, ma indrept spre tolomac, dar surpriza [?] punga de brezel ramane acolo atarnata...super... :-j am si mancat....
Mi-am zis oricum seara se va termina grandios...ca doar aveam HB party la un var....nici o problema, desigur, dar am rasturnat si un scaun prin restaurant, nu-i problema...m-am potolit apoi...asa zile sa tot am, ca le duc....La anu’ si la multi ani ca 2010!
Created on 4th January 2010
Personagii
As fi zis acum un an:
"Da-o dracu' pe Puican!" [sau...hm mhm ***in ....]
Iata, dar, te-am adoptat,
vrand, nevrand m-am capatat
c-o fetita cumintica,
care-a invatat sa zica:
"Eu Puican, cel breaz si harnic
Sunt eu mic, dar mi-s puternic..."
si va zic ca nu zadarnic
m-am urcat acu' un an
cu mult greu in personal
si-am venit l'al meu Sultan
lucur evident banal.
Si de-atunci am tot sperat
sa-i vina mintea la cap!!!
Ea-mi zicea ca e trimisa
c-a mea minte-i compromisa,
dar cand s-a produs un schimb
de pareri si intamplari
va zic clar si nu ma stramb..
parul mi-a cazut din nari...
Nu prea mi-a venit a crede
ce prostii putea purcede.
Si-uite cum am omorat
timpuL nostru amarat,
nu l-am mai recuperat,
in parcare l-am lasat.
Tot acolo-am desecat
amintiri de neuitat
special acum cand stiu
ca departe am sa fiu
mi-am promis nu resemnare,
ci-a contractului semnare;
Un contract ce precizeaza
zile cand ma viziteaza.
De succes sau nu programul
ne convingem noi la anul.
Pan-atunci om bea pe Marte
mult ceai negru dres cu lapte..
nu glumim, doar suntem APTe
"...ce promisiuni desarte..."
-imi raspunde-atunci Sultan-
"Stai tu chill, ca vine-alt an,
fara subiecte hot,
c-am gasit un antidot
si vorbim de un alt om,
nu de cei cazuti din pom
si-om uita si de claponi
veseli ei sau monotoni...
Si te-nvat sa bei tequilla,
o sa-ti placa, fii tranquilla.
Vinerea e ziua mare,
te intampin cu o floare.
Nu e moca, o decontam
si salaru-ti descantam.
Ai sa strigi sa ma opresti
febra sa o potolesti,
dar aminte sa imi iei
poti sa speri si poti sa vrei."
Uite-asa Puican de plus
se plimba c-un spiridus,
a uitat de mult de planuri
si de rasete prin lanuri..
nu e trista chip si fel
a uitat de protofel
se va duce iar si iar
sa-L gaseasca-n acel bar
Nu va sti ca el, Sultanul
a avut noroc cu carul....
created & published on 18 December 09
"Da-o dracu' pe Puican!" [sau...hm mhm ***in ....]
Iata, dar, te-am adoptat,
vrand, nevrand m-am capatat
c-o fetita cumintica,
care-a invatat sa zica:
"Eu Puican, cel breaz si harnic
Sunt eu mic, dar mi-s puternic..."
si va zic ca nu zadarnic
m-am urcat acu' un an
cu mult greu in personal
si-am venit l'al meu Sultan
lucur evident banal.
Si de-atunci am tot sperat
sa-i vina mintea la cap!!!
Ea-mi zicea ca e trimisa
c-a mea minte-i compromisa,
dar cand s-a produs un schimb
de pareri si intamplari
va zic clar si nu ma stramb..
parul mi-a cazut din nari...
Nu prea mi-a venit a crede
ce prostii putea purcede.
Si-uite cum am omorat
timpuL nostru amarat,
nu l-am mai recuperat,
in parcare l-am lasat.
Tot acolo-am desecat
amintiri de neuitat
special acum cand stiu
ca departe am sa fiu
mi-am promis nu resemnare,
ci-a contractului semnare;
Un contract ce precizeaza
zile cand ma viziteaza.
De succes sau nu programul
ne convingem noi la anul.
Pan-atunci om bea pe Marte
mult ceai negru dres cu lapte..
nu glumim, doar suntem APTe
"...ce promisiuni desarte..."
-imi raspunde-atunci Sultan-
"Stai tu chill, ca vine-alt an,
fara subiecte hot,
c-am gasit un antidot
si vorbim de un alt om,
nu de cei cazuti din pom
si-om uita si de claponi
veseli ei sau monotoni...
Si te-nvat sa bei tequilla,
o sa-ti placa, fii tranquilla.
Vinerea e ziua mare,
te intampin cu o floare.
Nu e moca, o decontam
si salaru-ti descantam.
Ai sa strigi sa ma opresti
febra sa o potolesti,
dar aminte sa imi iei
poti sa speri si poti sa vrei."
Uite-asa Puican de plus
se plimba c-un spiridus,
a uitat de mult de planuri
si de rasete prin lanuri..
nu e trista chip si fel
a uitat de protofel
se va duce iar si iar
sa-L gaseasca-n acel bar
Nu va sti ca el, Sultanul
a avut noroc cu carul....
created & published on 18 December 09
10th of November again
Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni
Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...
[...]
George Bacovia
published on 10th of November 09
Ascuns în pivnita adânca, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo nestiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ...
[...]
George Bacovia
published on 10th of November 09
Ooh won’t you please take me hooome…
As Brian Johnson was screaming in my ears that I’ve been thunderstruck while I was heading to enter the subway at Unirii, I ran into an old friend, and when I say old friend I mean we haven’t spoken for a while…a long while. We started catching up; he was at a different university than the one he subscribed some years back, actually studying history and architecture instead of military school, based on what he made the decision he didn’t even know…anyway no time for coffee we said…so we laughed, we shared some joy…as much as we could till we reached Romana, where I had to fuck off…he told me laughing “aah well talk to you in another 5 years or so…” I had to laugh as well (hate being rude although his remark pushed a sort of button on a remote making me watch a short movie presentation with all the things that once brought us close and made us friends…no clue on the events that brought us where we are today…not keeping in touch anymore) and I had to say something smart but all I could come up was…”yeah maybe at the subway station who knows?”…what the fuck just happened… Am I supposed to fucking call everyone?? am I a shitty friend who dumps and forgets about people who cares about?? As I walked away with all these thoughts I said the answer is with me…and of course my selfish human thinking gained the territory back saying to me “you have enough friends, you’ll be ok…if distance and other things estranged you from a person or another it won’t happen the same with all your friends” ok ok…so anyway…I called my best friend (if there is such a thing) from childhood to catch up with things (lately she hasn’t seen much of me)…to find out that her office is no longer in the same location that other major things have happened in her life and so on and so forth…where was I??? aah well here in this shit hole … “why haven't you mentioned all these?” I stupidly asked in order to get the lovely answer from her “When we talked last time it was your bday...you where partying so I thought later on we will talk”…ooh geeez so I do suck as a friend but com’on I had to party on my bday, don’t take that away from me…anyway I’m tired of people asking me when I am ever coming home in a weekend, I am not, and if I do it’s for a wedding or a stupid family reunion. I stopped missing things and being attached to things/ people in the past and this is how it works for me, whatever bounded me with someone years ago and it has not survived up to now it’s clearly not bounding me for a lifetime…so hear from you in 5 years or so, coz as long as it fits for you too, I’m ok with that…
created and posted on November 2nd 09
Full stop and on the road again…
In your selfish existence there are moments when you want to have God’s power…or maybe better…10 times his power in order to turn back the time. Don’t tell me you never wished to do so…or that you never imagined a conversation that already took place…with the right words you would have said…or at least with the words you thought that should have been the right ones. You’ve been there…
If you feel this way it means you have regrets…why is it so wrong to have regrets? It means that you made mistakes...or that you think you made mistakes...it shows that you are human…
Either you said something wrong, either you wrote it, or interpret it. You can live in mistake…you can perceive things wrong… you maybe made a mistake loving or denying love. Whatever it is, you sure thought at least once I wish I could turn back and change something/ make a difference...but you forget that back then you did it your way (prietenii stiu de ce). Things will never be the same…you will never be more beautiful than you are today.
You sometimes wish to turn back time in order to live again pleasant moments from the past … this would only mean that you are doing something wrong now, at the present moment. You are making a mistake living in the past, and in the future you will want to reverse time to live once again the times you are living now in this very moment, because you have mistaken living it that way-thinking at the past. Yeah I know, it seems complicated…you can read again and see that is logical and easy.
Let me put it in other words…what would you choose between living a faulty life and making mistakes in your life (“a trai gresit” sau “a gresi traind”) obviously the second option is the one you’ll choose. This should make us learn to accept our mistakes and to complain less when we are aware we are not doing the right thing. Actually we are not doing anything else than living life as it is…still there are moments when you see a picture and wish to be a victim of the butterfly effect…you say to yourself I wish I could turn back the time…but the picture stays there, put and your dreams and thoughts fly away as you catch a glimpse of a moment you are impatiently waiting for in your future. But take some time to think about it and tell me if you would have that power…would you go back? How many years back? Why? What would you change?
created & published on 1st June 08
Things you don't always see
Salut, prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat... Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana... Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele.
Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da' ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri... Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta. Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc.
Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Ce sa caut? "Pachet salarial atragator", "lucrul intr-o echipa tanara si dinamica", "mediu creativ", "posibilitatea unei cariere stralucitoare"? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la “bac” merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate... Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da' platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala... Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici?
Deci asta e o multinationala... Na, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, "flexibil"? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci? Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e... Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential... Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna. Nu, ma, nu, nu fac misto, da' daca nu-mi zici cat castigi... Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.
Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (!?) si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai? Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti? Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton. Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata? Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire? Stii ca femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii? Nu, prietene, habar n-ai. Da' habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!
---
E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea se trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?
In filmul Parfum de femeie exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: - Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii raspunde: - Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit.
Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul...atat de valoros in aceasta lume globalizata.
Patrick Andre de Hillerin a scris-o, ca editorial in Saptamina Financiara, pe 26 aprilie 2007 .
published in April 08
Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da' ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri... Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta. Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc.
Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez. Ce sa caut? "Pachet salarial atragator", "lucrul intr-o echipa tanara si dinamica", "mediu creativ", "posibilitatea unei cariere stralucitoare"? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la “bac” merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate... Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da' platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala... Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici?
Deci asta e o multinationala... Na, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, "flexibil"? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci? Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e... Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential... Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tai cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna. Nu, ma, nu, nu fac misto, da' daca nu-mi zici cat castigi... Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.
Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (!?) si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai? Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti? Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton. Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata? Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire? Stii ca femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene? Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii? Nu, prietene, habar n-ai. Da' habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!
---
E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea se trece marea" si "Graba strica treaba", sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate fara graba, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde calitatea umana?
In filmul Parfum de femeie exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: - Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand. La care orbul ii raspunde: - Stii, viata se traieste intr-o clipa, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.
Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: "Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".
Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit.
Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul...atat de valoros in aceasta lume globalizata.
Patrick Andre de Hillerin a scris-o, ca editorial in Saptamina Financiara, pe 26 aprilie 2007 .
published in April 08
Mircea Dinescu - Femei de cariera
Mircea Dinescu - Femei de cariera
Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu' ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!". Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj." Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil? Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare. Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect. Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata. Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting. Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada. Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele. Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea. Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta... Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca. Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie. Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni. Cind constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei. Mircea, fa-te ca traiesti! Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei. Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine. Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa. Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.
Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu' ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!". Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj." Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil? Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare. Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect. Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata. Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting. Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada. Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele. Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea. Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta... Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil. Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca. Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie. Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni. Cind constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei. Mircea, fa-te ca traiesti! Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei. Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine. Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa. Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.
High school letter
Dig up for pieces
first published on 14th of February 08
first published on 14th of February 08
I am looking for you…
I find myself following nobody on the street where nobody fallows me back…where the sound of silence scares me and where the wind screams in me: “nothing’s changed!”
…or better said I was looking for you.
I looked for you through the sandy wind. I looked for you in the waves’ music, but the sound just dies when the sea hugs the shore and the sky still sees desert ahead…I looked for you in the April sunlight and in the shells carried by the sea’s coast in the undetermined...infinite line of the horizon.
I still see your face in the crowd, on the street and it seems I know each one of them for all my life…
I even looked for you in a lost seagull’s shout….
But never found you…
I wish some nights last forever, but your voice loses its color and my hands don’t know your face anymore… It’s so dark and your light faded down…you are darker than I can understand and I once knew you through myself…I loved you for who I was when I was with you…there were little things that only I knew and those made you a part of me…Although I put my conscience to fight, I am not looking for the part that’s missing, lost that one and I’m glad is not a burden anymore! Chasing dreams is the purpose, achieving them would make me incomplete again, meaningless…
I got tired…days without you made me older
I got tired smelling the young wet grass. I got tired touching all the flower fields hoping to reach you. I got tired waiting for you to show up in an old oak tree’s crust, tired screaming your name and getting back only the echoes of my voice…
I got tired…tired of hoping and keep believing…still, I did not give up…because what is there to give up anyway?
I forgot…
I forgot how to make winter wheat knitting from our smiles. I forgot to see you in every piece of broken glass. I forgot smiling at you in every thought.
I forgot to tremble each time I shout your name…I forgot to shiver when I feel your breeze. I forgot to count and regret each minute spent together with the well known thought that I got left so little time to spend with you…
I almost forgot that you wanted to leave…
I never got lost when you were my home…my North…
It’s too late for regrets, my insides are now wracked with serenity, with winter…it’s quiet. I had to dig up deep to find my own pieces. There seemed to be no end in sight, but I can touch flakes again and my sky is not grey anymore…the wind shows me that something is changed now: me
I won’t see the sunrise on your face ever…
I just want to go…
Give me one more minute…
one second…
Let me measure time in leaves, in particles of sand, in waves,
Give me one more season
one year
some years…
some time
i'm away from myself...my presence of mind is long gone...
Previously published on 21st January 08
Apăsa greu apusul meu....
Pe cerul meu...de nori de scrum si praf.
”Tu vântule ce-aduci?”
I-am strigat mării cu glas mut
dar te-a uitat in firele de iarbă...
te pierd...
Si vântul si ploaia si anii
mi-au spus “fugi, suflete”
pustiu si-amarnic e gândul ce te poartă aici
si taci...
Taci! Invată s-asculti
Ascultă! Invat-a vorbi!
Iar uiti de ploi, de vise
Si mori putin...
Ai căutat vreodată nordul,
Tu om egoist si suflet prea trist?
E gol anotimpul
Si anul si gândul
Blândă-ncercare
Banală-ntâmplare
Du-ti mâna la tâmplă
si taci.
Te uita cum ninge Decembre....ajunul copilariei
Not another year...
Created on 27th Deccember 07 (old post)
If you, some day, will come and see
what I think that needs to be seen,
would you look back?
Beyond my flesh,
it's like a gap in which I'm suffering
and nostalgically disintegrating.
I try to reach with my soul a water lily,
the far off lily on the deceptive lake.
What a Christmas tree I see there, behind that window...
And all the smoke has been taken away by the clouded wind.
The most grievous leave taking
The hardest goodbye ever
The time stopped.
I had a thought crossing my mind, but not anymore.
Still, it attractively comes back over and over again.
Delirium mixed with waiting,
Delirium of flowers lying on our chest…
The time sleeps while I'm waiting for you,
in unspoken thoughts...
just waiting.
Cu drag de 1 Dec! Credeati ca suntem un popor normal???
Popor de cretinoizi
Created on 2nd December 07 (old post)
Prima aniversare europeana a Zilei Nationale a Romaniei my ASS!!! Un popor de tampiti! Tampiti care fac poze blocajelor de la metrou si se amuza de acestea, parinti care isi indesau disperati copiii in metrou sa nu cumva sa piarda artificiile...unde va grabiti oameni buni? Vedeai rautate in ochii oamenilor din jur...panica, copii pierduti, mame disperate, tati care fumau in incinta metroului cand abia mai era ceva respirabil in jur...si blituri multe blituri...ca asa e frumos, sa radem de necazuri. Piata Unirii plina de oameni care au uitat sa se bucure de o piesa de teatru, de o plimbare in parc sau de un film...ah ma scuzati am uitat de Orange miercuri film..noroc cu asta ca in rest va trebuie artificii si 2,4 milioane de beculete si brazi de 76 de metri ca sa iesiti din casa... Mititeii de ei...erau patrioti cu totii cred, au iesit sa se bucure de 1 Decembrie...
Noi nu suntem un popor unit, nici macar unul normal!!! De cate ori am iesit noi in strada sa aparam o cauza nobila sau sa protestam cand nu ne convine o lege? dar ce noi stim ce legi se dau? Doar ii judecam pe incompetentii care le aproba. Inainte ne mandream cu numarul mare de olimpici si copii geniali pe care ii avem, dar nu era decat felul nostru de a ne lauda bravul si legendarul popor...povesti din cartile de istorie. Suntem pe ultimele locuri in Europa dupa testele pe care le-au dat copiii acestui popor minunat, prin urmare sistemul nostru de invatatmant, de care eram asa mandri, s-a dus dracu’. Nu mai apreciem lucrurile care chiar conteaza, am uitat de valori, am uitat sa fim oameni si ce-i mai trist nici nu intentionam sa redevenim!
Pentru mine, care nici nu imi doream sa fiu acolo, am vrut doar sa ma vad cu niste prieteni, lucru imposibil de altfel in multimea aia si tinand cont ca nu exista semnal...ca de ar fi fost deja prea mult... a fost un soc: SUNTEM DEPARTE DE CIVILIZATIE, FRATILOR!!!
Ati uitat sa va bucurati... iesim cu tancuri, arme, defilari, coroane de flori la cimitir...e un gest frumos [?] intr-adevar, dar pentru mine drumul la cimitir nu e o bucurie, o parada si niste flori care se vor usca nu ajuta la nimic...eu una prefer sa ii zambesc tatalui meu in fiecare gand...asa ca mi se par de neinteles unele manifestari ale maselor...dar, deh, fiecare "celebreaza" viata/ moartea in maniera proprie.
Mor copii - si batarani, dar de ei cui ii pasa...- si avem atatea spitale varza dar avem cu ce, mah!!! De fiecare data cand vad bradul ala, frumos de altfel, ma gandesc la asta. Cel mai mare brad din Europa, eeh, eeh? Intr-un oras care nu are infrastructura necesara sa gazduiasca atatia disperati. Si alaturi ne zambeste impunator Casa Poporului, facuta in acelasi spirit de neam prost. Imi venea in minte gluma cu "poporul nu e acasa"...si mi-am dat seama ca noi chiar nu suntem acasa...si nu numai ca nu avem toate tiglele pe casa, ne lipsesc toate!!!
Ce gust amar! Imi pare rau sa spun dar nu gasesc motive sa fiu mandra ca sunt romanca si daca voi gasiti va felicit si ma bucur pentru voi...singurul lucru care m-a amuzat a fost un tip tipand „SA MA FUT IN EA DE TARA SI IN NEAMUL MEU CEL ROMANESC!!!” nu pot decat sa-i dau dreptate...cu parere de rau...sau nu, cu indiferenta chiar! ca la asta suntem cei mai buni si eu nu sunt cu nimic mai presus!
Friday, January 8, 2010
The fear for the next day always comes a day earlier
created on 10th November 2007 (old post)
Fear makes us all have a horizon of our own. When cold penetrates our scrag, we all make circles and eat each other with hidden smiles, with sharp teeth and wearing our horns.
We all have this blame we don’t know about. He made us to humiliate us; he threw with the sin’s apples in us. My sky today has no more stars…it’s only mud.
A woman’s shout when she gives birth,
The young soldier that dies without his lover,
A lost thought in your mind,
A rain drop on your dreamy tired eyelashes,
A leaf that you hold, lost in thoughts, between your fingers,
Time,
Days,
Years,
Particles of sand
Those make us older,
As if all of us were guilty of this blame we don’t even know about…
How much loneliness and emptiness…for you not to understand the understandable, when there is something to understand!
It soon will come a time when, I hope, we will decompose the endless chain of deceptiveness. Then, our low self being and our sins will abandon us in the same time this unpleasant flesh prison that caves us will. Afterwards, what will stay with us will be only the light of our minds. We are like stained glass windows…we shine and glow in day light, but when darkness falls, our true beauty is shown only if there is light within. As years run away from us, we remain just with our principles and beliefs, which we cannot touch or play with. People are as beautiful as the shadows of their ideas.
Why do you see me as the dead child that’s sleeping for you and you reach in vain your hand towards me, since I am the body and the word that burns for you? It’s my turn to want to be sorry and to call for all I was chasing away once. I leave among dead leaves of a heart. I just find pieces of myself in each one of you and I don’t recognize the collage.
I am just a soundless sway of undetermined wings, a vivid song of leaves, a naked step on a hot green plant, a lost smile in your sunrise, an open but never read love letter, a moonbeam slippering on a leg, a symphony of unspoken words.
We blindly step on silent rocks and lifeless leaves. Maybe someday the human soul pale ray, after passing through degrees of glory, will become a glittering and peaceful light.
I see eternity as an endless rest, as a home full of light, not as an abominable and abyssal grave. Still, I’m just an ink stain that speaks your language.
I cannot confound the murderer with his murder. I can only honestly forgive him and still hating the act he did. I cannot allow revenge feelings to take over my soul; the sin doesn’t disgust me that much; so I can estrange form the guilty one, and say that injustice does not make me feel like I’m loosing my courage. I am just living my life waiting for its end.
We all die little by little…
Fear makes us all have a horizon of our own. When cold penetrates our scrag, we all make circles and eat each other with hidden smiles, with sharp teeth and wearing our horns.
We all have this blame we don’t know about. He made us to humiliate us; he threw with the sin’s apples in us. My sky today has no more stars…it’s only mud.
A woman’s shout when she gives birth,
The young soldier that dies without his lover,
A lost thought in your mind,
A rain drop on your dreamy tired eyelashes,
A leaf that you hold, lost in thoughts, between your fingers,
Time,
Days,
Years,
Particles of sand
Those make us older,
As if all of us were guilty of this blame we don’t even know about…
How much loneliness and emptiness…for you not to understand the understandable, when there is something to understand!
It soon will come a time when, I hope, we will decompose the endless chain of deceptiveness. Then, our low self being and our sins will abandon us in the same time this unpleasant flesh prison that caves us will. Afterwards, what will stay with us will be only the light of our minds. We are like stained glass windows…we shine and glow in day light, but when darkness falls, our true beauty is shown only if there is light within. As years run away from us, we remain just with our principles and beliefs, which we cannot touch or play with. People are as beautiful as the shadows of their ideas.
Why do you see me as the dead child that’s sleeping for you and you reach in vain your hand towards me, since I am the body and the word that burns for you? It’s my turn to want to be sorry and to call for all I was chasing away once. I leave among dead leaves of a heart. I just find pieces of myself in each one of you and I don’t recognize the collage.
I am just a soundless sway of undetermined wings, a vivid song of leaves, a naked step on a hot green plant, a lost smile in your sunrise, an open but never read love letter, a moonbeam slippering on a leg, a symphony of unspoken words.
We blindly step on silent rocks and lifeless leaves. Maybe someday the human soul pale ray, after passing through degrees of glory, will become a glittering and peaceful light.
I see eternity as an endless rest, as a home full of light, not as an abominable and abyssal grave. Still, I’m just an ink stain that speaks your language.
I cannot confound the murderer with his murder. I can only honestly forgive him and still hating the act he did. I cannot allow revenge feelings to take over my soul; the sin doesn’t disgust me that much; so I can estrange form the guilty one, and say that injustice does not make me feel like I’m loosing my courage. I am just living my life waiting for its end.
We all die little by little…
Subscribe to:
Posts (Atom)
